A fost ceva mai greu decat la prima drumetie (Dealul Alion). Dar, cu toate acestea, eu am fost placut impresionata de cele doua manastiri, mai ales de cea de sus. Chiar daca drumul a fost destul de greu, a meritat. Maicuta de sus a fost incredibila, avea tot timpul vorbele la ea, este chiar o Sfanta. Si nu in ultimul rand, oamenii de langa mine – echipa, a fost una foarte buna, care m-a facut sa ma simt extraordinar de bine (mai ales Radu cu bolovanii, glumesc!). In concluzie, a fost ceva nemaipomenit!!! - Diana Gherghe

Imi face o deosebita placere sa am sansa de a putea impartasi impresii de la Cioclovina. In primul rand a fost o experienta de care nu am mai avut parte inainte. Cu siguranta mi-a depasit niste limite dar pentru ca mi-am si dorit mult acest lucru. La inceput nu am fost constienta de dificultatea experientei in sine insa apoi am realizat cat de antrenant si interesant este. Cele doua schituri – Cioclovina de Jos si Cioclovina de Sus impresioneaza prin modul de trai al vietuitorilor de aici dar si prin locul unde se afla – geografic vorbind. Drumul in sine, acea straduinta aparte de a continua, de a rezista, au fost pentru mine niste sentimente deosebite pe care imi doresc sa le traiesc cat mai des cu putinta, fapt pentru care ii rog pe organizatori sa pregateasca o alta expeditie cat mai repede cu putinta. Cred ca tuturor le-a fost greu sa paraseasca muntele si mai ales sa indure sentimentul ca drumul s-a terminat si trebuie sa plecam. Dar cum orice sfarsit este un nou inceput, speram ca iarasi vom fi impreuna intr-o alta drumetie.

In alta ordine de idei, peisajul a fost de-a dreptul idilic, mai ales cand am ajuns in varf si am vazut muntii acoperiti de zapada. Intregul ansamblu – dealuri, munti, schitul, altitudinea – chemau la o profunda meditatie si cugetarea asupra propriului sine, asupra vietii, si a existentei omului pe pamant. Dar si padurea in sine a avut misterul ei – totul era verde proaspat, plin de viata. Aici cu adevarat ne-am putut regasi. La schitul Cioclovina de Sus nici macar nu se gaseste apa asa ca ne-am bucurat ca am putut si noi face un bine prin faptul ca am adus apa de la Schitul de Jos. Am fost primiti peste tot cu bucurie si cu bratele deschise. Cred ca fiecare dintre cei care au venit au fost placut surprinsi si impresionati de maicuta de la schitul de sus care desi traieste singura are o tarie sufleteasca nemaipomenita si ne-a adresat cuvinte ziditoare de suflet. Vederea de sus – de la aproximativ 1000m – a compensat cu siguranta intregul efort depus. La coborare a fost pe alocuri putin mai greu dar lucrurile au mers foarte repede astfel incat parca numaidecat ne-am vazut ajunsi la schitul de jos. Bisericuta foarte veche de aici ne-a impresionat, dar si pictura celei din varful muntelui era deosebita . La intoarcere am depanat amintiri si ne-am simtit bine cu toate ca era totusi in aer o accentuata nostalgie (pentru ca deja plecam). Cred ca ne-am apropiat ca si echipa si ne-am cunoscut mai bine – Maria Turturea

In opinia mea, drumetia de la Cioclovina a fost interesanta prin obiectivele turistice pe care le-am vizitata dar si prin modul cum a fost organizata. Un alt factor care a influentat buna dispozitie au fost si glumele spontane si spituale care au venit la momentele potrivite - Calin Corcotoi

Drumetia de la schiturile Cioclovina a fost, pentru mine, modalitatea perfecta de a petrece o zi superba de primavara in mijlocul naturii, alaturi de oameni dragi.

Desi ma declar o novice intr-ale drumetiilor montane, acum pot spune ca am invatat sa privesc cu alti ochi atat natura, cat si pe mine. Am pornit inca de dimineata plina de entuziasm, de nerabdare, dar putin tematoare pentru ca nu stiam cum va decurge prima iesire pe munte. Se pare insa, ca o data cu primii pasi pe poteca care urca printre copacii fosnitori, teama s-a risipit repede, m-am acomodat treptat cu necunoscutul si astfel am reusit sa strabat usor traseul parcurs in intregime prin padurea scaldata de razele soarelui. Desi era foarte cald, in pauzele scurte imi recapatam rapid energia, incat aproape ca nu am simtit efortul depus.

Dupa cateva ore de mers eram total cucerita de peisajul montan, iar senzatia pe care am trait-o acolo sus, la schit,a fost uimitoare!… Rupta de realitate, inconjurata de tacere si de un peisaj sublim… Am ascultat povestea maicutei care traia singura in munti si care ne-a primit cu bratele deschise, impartasindu-ne ceva din experienta unui om simplu ce a ales viata alaturi de munti si de credinta in Dumnezeu. Cand am vizitat cele doua lacase de cult, m-am gandit pentru un moment cat de ciudat pare sa te deconectezi de tot ceea ce inseamna civilizatie… Dar natura e atat de primitoare si, totodata, atat de darnica cu noi incat merita sa evadezi macar pentru o zi din aglomeratia orasului si sa te bucuri de linistea muntilor – Ramona Barbulescu

Drumetia la Cioclovina a fost, pentru mine, prima activitate in cadrul Asociatiei de Turism Ecologic “Camena”. Totodata, a reprezentat si o mare provocare, un mod de a-mi depasi limitele. Nu credeam ca o sa pot parcurge aproximativ 7 km pe un drum accidentat, iar atunci cand voi ajunge sus, la schit, toata oboseala sa dispara.

Da, mi-a placut la nebunie si singurul meu regret este ca am ratat atatea excursii!! – Luminita Marghescu

Pe măsură ce soarele se ridica, emoţiile creşteau, drumul se micşora şi orele treceau. Abandonând mijloacele de transport, am fost învăluiţi în aerul tare al muntelui, presărat cu vuietul apei, în timp ce  murmurul vocilor completa perfect acea simfonie. Fiecare a avut un moment de îndoială, care, însă, a fost spulberat din momentul în care piciorul a abandonat bitumul şi a atins huma umeda de roua abia picată. Din acel moment, fiecare şi-a luat rolul în serios în cadrul grupului, ajutându-se la nevoie, cu o mână, cu o creangă, cu o gluma nevinovată, dar în principal şi-a îndreptat atenţia către respirat, admirat şi conversat. Lăcaşurile de cult au impresionat prin forţa cu care au rezistat atâţior ani, atâtor furtuni, departe de civilizaţie, care ar fi lucrat ca un microb, molipsind tot.

Sentimentul care ne-a cuprins ajungând la punctul final al călătoriei a fost suprem, pe de o parte eram uşurati că scăpasem de urcuşuri, iar, pe de cealaltă parte am rămas fermecaţi de poveştile eternei biserici şi a Maicuţei care implementa chiar şi în cel mai îndârjit necredincios o senzaţie de divinitate. Locurile păreau să contrazică celebra zicală egipteană: “Timpul sfidează totul, piramidele sfidează timpul” – Andreea Georgescu

Pentru mine, Cioclovina a fost printre primile drumetii pe care le-am facut in cadrul unui grup mai mare. Am ramas nu numai cu amintirea unei experiente placute alaturi de membrii ARCS si Camena, dar si cu sentimentul ca am putut sa fac ceva folositor (chiar daca a fost doar simplul carat al unei sticle cu apa) pentru maicuta de la schitul Cioclovina de Sus. Am primit in schimb cuvintele ei frumoase, mi-am reincarcat bateriile consumate la urcat si nu am simtit – pana a doua zi – febra musculara.

Mi-a placut ca ritmul nu era alert si era in permanenta cineva care se interesa de starea noastra si eventual ne baga pietre in rucsaci pentru incurajare. Asa ca am avut timp si sa privesc si sa fotografiez natura, dar si sa ma apropii de voluntari cu care nu avusesem prilejul sa interactionez prea mult pana atunci - Roxana Marcu

Asociatia de Turism Ecologic Camena a fost invitata ca urmare a derularii in 2010 a proiectului “Extreme Green” care a fost identificat ca exemplu de buna practica si ni s-a dat in acest fel ocazia sa facem mai vizibile rezultatele acestui proiect cat si activitatea de ansamblu a asociatiei.

Am fost reprezentati de Ena Nuta – membru Camena. Iata impresiile ei ca urmare a participarii la Conferinta “Triplu V”:“Conferința națională de valorizare a proiectelor “Verde, Voluntariat, Valorizare” a reprezentat un eveniment interactiv, non-formal, dar mai ales viu și plin de energie. În prima parte am avut prilejul de a descoperi Federația “VOLUM” și proiectul Societal al celor de la Reper21 și de a vizualiza filmulețe din cadrul proiectului “Let’s do it, Romania”. După o scurtă pauză de re-energizare, am pornit către biblioteca vie unde am primit pălăria roșie ce purta textul “Trăiesc… deci sunt proiect!” și care mă diferenția de restul participanților prin titlul de proiect viu. Timp de mai bine de o oră am depanat amintirile și cunoștințele acumulate de-a lungul celor trei luni de implicare în proiectul pe care l-am reprezentat, “Extreme Green”. Înainte de prânz, la alegere, am putut experimenta puțin din metode ale educației non-formale, printre care s-au regăsit atelierul de lucru practic, teatrul forum, animația socio-educativă, teatrul de umbre, photovoice etc. Finalul conferinței a fost și el la fel de dinamic și a culminat cu cafeneaua publică, unde am adunat idei pe teme variate precum voluntariatul, beneficiarii și grupul țintă dintr-un proiect, mainstream, sustenabilitatea proiectelor etc.”

A venti si randul Trescovatului. Iata de impresii a produs unora dintre participanti:

Pentru mine a fost prima ieşire oficială pe munte cu membrii Camena. Vremea a fost extraordinară şi am ţinut un pas constant şi intens, în ciuda pauzelor dese. Aşa cum am vorbit pe drum în jos, am mâncat într-una şi n-am avut momente de energie scăzută. Tot drumul a fost un foşnet continuu de frunze de stejar, iar priveliştea de pe vârf extraordinară. Condiţiile de fotografiere nu au fost chiar bune, însă asta nu poate decât să mă bucure pe de o parte, pentru că traseul ar fi fost într-un fel nedreptăţit dacă am fi putut arăta şi altora, care nu s-au dat jos din pat, priveliştea de sus. Rămâne unul dintre cele mai frumoase trasee pe care le-am mers – Cătălin Ogioiu

Chiar dacă ceata de dimineată ne cam ameninta drumetia, soarele nu a întârziat să apară printre nori. Pasii ne-au purtat prin soare si umbră, prin frunze uscate si mărăcini, prin grămezi de ghinde, tufe de mure si măcese coapte. Am urcat repede prin pădure până în vârful neck-ului, de unde am savurat triumfători peisajul usor încetosat -  Elena Nută

Drumetia pe Trescovat a fost una usoara, de toamna. In ciuda cetii, peisajul a fost unul superb, atat pe traseul cat si panorama de pe neck-ul vulcanic si din zonele ce ofereau vedere spre Dunare -  Diana Avram

Iata ce impresii le-a facut catorva participanti aceasta zi:Traseul de Sambata pe Piatra Banitei a fost un traseu pe care l-am inceput cu emotii, starea vremii din aceasta perioada fiind principala sursa de ingrijorare. Am avut insa parte de o vreme frumoasa, cu soare, si un peisaj de toamna superb.

Punctul culminant al traseului a fost vizitarea Pesterii Banitei., prima pestera neamenajata pe care am avut ocazia sa o vizitez si unde liliecii au fost vedete. Traseul a fost si cu alte popasuri memorabile precum cabanele parasite ori Foisorul Rosu.

Diana Avram

Dimineata m-a surprins cu o adiere usor racoroasa de toamna. M-a inveselit totusi soarele ce promitea raze fierbinti si o zi superba, precum si culorile vii, puternice ale anotimpului ce mi-au oferit inspiratie in captarea unor fotografii foarte frumoase.

Primul urcus si ultima coborare a solicitat ceva atentie si efort, dar in restul traseului am putut sa ma bucur atat de drumul lejer cat si de peisajele ce ne inconjurau. Scurtele momente petrecute in pestera au fost si ele pline de surprize, aici intrand liliecii vazuti de aproape si scarile pe care a trebuit sa ma catar.

Ena Nuta

Părăsind atmosfera ultimelor urme de civilizație, casa veche, grădina, și câinele ce lătra fără întrerupere, am pășit ușor pe tărâm necunoscut. Traseul l-am resimțit ca fiind unul lejer și foarte frumos, în care drumul drept alterna cu urcuș sau coborâș, iar pauzele de odihnă au fost dese și energizante. M-am bucurat de razele calde ale soarelui, răcorindu-mă apoi o bună bucată din drum în umbra pădurii. Deși am avut parte de un scurt moment neplăcut în care am traversat prin morman de nisip și praf creat din cauza defrișărilor, l-am perceput ca un punct de reflecție în care am mai învățat un pic să apreciez importanța copacilor și a naturii în general. Chiar dacă era foarte cald și simteam pulsul zvâcnind în tot capul, primul pas din golul alpin a fost decisiv și tot atunci, în toată splendoarea și goliciunea lui, mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de astfel de drumeții. Din vârf am admirat peisaje superbe. Deși nu e prima oară când privesc de la asemenea înălțimi, mereu mă las copleșită și îmi spun că e ireal, ca așa ceva e prea uimitor pentru a exista în realitate. Singurul regret – a trebuit să plec de acolo. Mai vreau.:) – Ena Nuta

A fost prima data la “inaltime”, pe jos, la peste 1700 m. Am depus ceva efort, insa peisajul a meritat ( ametitor, mai ales vazut prin binoclu). Cu o atmosfera atat de relaxata, ma gandesc serios sa depasesc 2000 m… – Diana Victoria Avram

A fost foarte greu dar cel putin … am murit de oboseala !

Serios, a fost o tura destul de dificila mai ales pentru un incepator sedentar si nepregatit ca mine. Insa a meritat pe deplin. Si cand spun asta nu ma refer numai la peisajul care ti se dezvaluie atat pe traseu cat mai ales in varf, ci ma refer si la lectia pe care am invatat-o cu ocazia asta: daca nu respecti muntele, muntele te pune la respect. Nu poti sa faci o tura adevarata de munte daca nu esti pregatit fizic, logistic si informational. Altfel, muntele isi ia tributul, in cazul meu doua unghii de la picioare - Marian Blagniceanu

Cursul a fost sustinut de trei traineri profesionisti: Elizabeth Kasa, Wim Vogelaere si Jo Claeys. De asemenea, în cadrul grupului au fost prezenti trei reprezentanti a trei agentii nationale ale programului Tineret in Actiune, precum: Sebastian Graca DaSilva (Marea Britanie), Gry Nesse (Norvegia) si Helga Dagný Árnadóttir (Islanda).

Acest training a fost deschis lucrătorilor de tineret care au organizat sau au participat la cel putin un schimb de tineri. Limba principală folosită a fost engleza iar temele principale au fost educatia non-formală, schimbul de experientă între participanti, implicarea activă si calitatea în cadrul schimburilor de tineri. De-a lungul săptămânii, grupul format a devenit puternic iar participantii s-au unit surprinzător de repede. Astfel, au rezultat viitoare parteneriate ale A.T.E. Camena cu organizatii din Cehia, Polonia, Finlanda sau Marea Britanie.

Din Romania au participat doar 2 tineri si cu mandrie spunem ca Alina Lata a fost unul dintre ei.

Iata cateva dintre impresiile participantilor:

„Ziua de duminică, 13 februarie 2011 a fost una foarte distractivă pentru mine. Desi la început mă simteam un pic ciudat să rămân în urmă ori să mă misc mai incet să fac fotografii, m-am obisnuit rapid când am observat că nu eram singura care făcea asta. A fost o provocare pentru mine, atât atelierul practic cât si excursia în sine. Atmosfera a fost una foarte veselă si relaxată.

Traseul a fost unul accesibil, fără dificultăti, dar cu peisaje deosebite. Am învătat multe, atât despre fotografie cât si despre mine si despre aparatul meu. De-abia astept următoarea sesiune!” – Diana Victoria Avram

„Prima drumetie din anul acesta spre Crucea lui Sanpetru împreună cu prietenii de la clubul Fotographica a fost combinatia perfectă dintre fotografia în natură si drumetia montană, ambele reprezentand hobbyuri foarte îndrăgite. Fiind un traseu de initiere, nu a fost dificil de parcurs pentru nici unul din membrii clubului. Traseul fiind nou si pentru mine, a reprezentat o ocazie de a admira de la înăltime Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier I si localitatea Gura Văii. De asemeanea, schimbările prin care trece natura în această perioadă a anului au fost un centru de interes pentru toti pasionatii de fotografie si de natură.” – Jean Antoni Sarkozy

Ma bucur că fac parte din clubul de fotografie al Asociatiei de Turism Ecologic Camena.Faptul că nu mai fusesem la Crucea lui Sanpetru, a facut ca drumetia să fie si mai misterioasă si mai încântătoare.” – Cosmin Ruican

„O zi de primăvară la mijloc de februarie, un cadou de la natură pentru membrii clubului Fotographica, dornici de o sesiune de fotografii, dar si de o drumetie. Încă de dimineată am fost mai mult decât entuziasmată. Era prima dată în acest an cand îmi experimentam aparatul foto în natură, când surprindeam prin vizor aspecte ale naturii în schimbare.

Desi am lăsat naturii ochelarii de vedere, acestia dispărând în mod subit, desi i-am căutat de două ori, însotită de fiecare dată, traseul până la Crucea lui Sanpetru a reprezentat o modalitate de relaxare, de a-mi pune în practică ideile fotografice, si de a petrece o zi de iarnă-primăvară alături de prieteni.” – Rozalia Zugravu

„Clubul de fotografie ne-a reunit pe toti în natură, pentru prima dată în cadrul acestui an. Obiectivul propus, Crucea lui Sanpetru, mi-a atins atât latura sufletească cât si latura fotografică. Astfel, din înăltimile cerului am putut admira, pe de o parte peisajul per ansamblu raportat cu Creatorul lui cât si microscopicele floricele abia răsărite după lunga iarnă. Vremea a fost prielnică si am avut ocazia să imortalizez cadre de neuitat, mai ales că nu mai străbătusem acel drum.” – Cristina Laura Sîrbu

“Drumetia de duminică, 13 februarie, spre Crucea lui Sâmpetru, alături de Camena a fost, fără exagerare, la fel de plină de oameni frumosi si povestiri interesante ca toate drumetiile pe care le facem împreună. Traseul nu a fost dificil, dimpotrivă, a avut perioade alternante în care am avut timp să povestim, să ne ajutăm unii pe altii la coborâre sau să urcăm pur si simplu, gândindu-ne în pace la ale noastre.

Privelistea a fost neasteptat de frumoasă si am prins o vreme incredibil de bună, prima zi cu soare de fapt după foarte multe zile ploioase. Cei din Clubul Fotographica au avut foarte multă răbdare iar mândria din ochii lor în momentul în care le reusea o poză era egală cu mândria din ochii nostri, cei care nu aveam aparate de fotografiat, când ajungeam în vârf.” – Alina Lăta

“Din start trebuie să spun că initial iesirea de duminică a reprezentat pentru mine un prilej (ca să nu spun pretext) de a face fotografii. Dar odată cu înaintarea pe traseu, plimbarea în sine, peisajul, oamenii cu care am fost, au contribuit la reusita acestei după-amiezi.

Dificultatea traseului mi s-a părut acceptabilă, mai putin ultima parte de la Cruce spre DE70, care mi s-a părut destul de abruptă. Trebuie să mentionez că sunt incepator în ale drumetiilor (semi)montane dar suficient de rezistent la efort fizic îndelungat. ” – Marian Blagniceanu

A fost o frumoasa excursie de primavara, care ne-a oferit satisfactii diverse: am pasit pe iarba proaspata, am traversat ulitele aproape pustii de la Caramidaru, sat asezat pe spranceana unui deal, am privit muntii ce se ridicau la orizont, cu zapada pe crestele lor sure si ne-am bucurat de reinvierea naturii, ocolind cu grija musuroaiele de furnici, graul firav ce se ridica din pamant dar si modestele testoase ce fosnesc discret prin ierburi.

Iata cateva impresii ale participantilor:

Ce poate fi mai frumos decat inca o zi petrecuta alaturi de prieteni?
Planuita foarte bine dinainte, drumetia de recunoastere pe poteca Sisesti – Noaptesa a fost si pentru mine o experienta noua: am parcurs un drum pe care nu-l stiam, m-am lasat condusa de copii si m-am bucurat de natura. Am descoperit ce peisaje minunate avem, dar si harnicia unor oameni despre care aveam ideile preconcepute. Cred ca puteam termina mai repede traseul, dar placerea de a fi impreuna ne-a facut sa tragem de timp. (Nela Mirea)

Mi-a facut placere sa particip alaturi de voi la aceasta scurta drumetie… e foarte placut sa fii in mijlocul naturii si sa descoperi cate lucruri minunate ascunde ea… ne-am bucurat impreuna de vremea frumoasa si de peisajele pe care le-am intalnit in drumul nostru… Sper ca si pe viitor sa continuam ecologizarea acestei zone si sa-i facem si pe ceilalti sa constientizeze importanta de a trai intr-o lume curata.

Iata cateva impresii ale reprezentantilor Camena:

Alina Lata:

Participarea la seminar mi-a ridicat un mare semn de intrebare in ceea ce priveste cat de importanta e implicarea in schimbarea unor metodologii. Am retinut din seminar ca ineficienta sistemului se poate schimba. Asa ca seminarul mi-a dat de gandit: chiar se poate face o schimbare in cateva zile de munca. Ma asteptam sa fie vorba de mai multa birocratie si multa munca si bataie de cap pentru a face schimbarea.

Desi incercasem deja unele din jocurile educative facute, mi-a facut placere sa ma implic. De fiecare data experienta e cu totul alta pentru ca si oamenii de la acest seminar au fost diferiti. Am avut idei preconcepute pe care le-am lasat pe parcurs. Am cunoscut oameni cu diferite povesti si experiente de viata. Am ras si m-am implicat alaturi de ceilalti participanti.

Seminarul a fost organizat bine, in sensul ca a fost un echilibru intre munca si pauza, echilibru care ne-a ajutat sa ne legam mai bine ca echipa iar temele au fost de interes. Bineinteles, focul de tabara a fost reusit.

Larissa Sirbu:

Timp de 5 zile am uitat de cursuri, seminarii, adica de facultate si am fost din nou un voluntar activ. Al’improviso este primul proiect cu tema” Intalniri ale tinerilor cu responsabilii politicilor de tineret” la care am participat, si consider ca a fost o buna ocazie sa iau contact si cu partea politica in ceea ce priveste tinerii.

Prima zi, cum se intampla de fiecare data, a fost una dintre cele mai grele pentru ca am fost foarte multi participanti (in jur de 50) si nu ne cunoasteam, dar nu au lipsit jocurile de cunoastere care au fost foarte folositoare. Dar in de cursul celor 5 zile, ne-am desfasurat activitatatile intr-un mediu non-formal (am vorbit depre ce inseamna educatia non-formala, metode de promovare a educatiei non-formale si despre importanta acesteia), am lucrat in echipa reusind astfel sa-i cunosc pe voluntarii celorlalte asociatii. Impreuna am reusit sa redam o schita a modului de scriere a proiectelor ce vor fi depuse la Consiliul Judetean. Am fost incantata ca pe parcursul seminarului am jucat “Prietenul secret”, avand parte astfel in fiecare zi de surprize si de incercari de a-l descoperi. Ma bucur, de asemenea, ca am avut ocazia ca impreuna cu Alina, sa fim volunatarele care energizau participantii intre activitati.

Cu ajutorul acestei experiente, mi-am facut noi prieteni, am putut interactiona cu celelalte asociatii din judet care speram ca vor dori sa se implice in urmatoarele noastre proiecte.

Ioana Firoiu:

Seminarul s-a derulat pe parcursul a 4 zile si jumatate (din 07.04 dimineata pana in 11.04 la pranz) si a cuprins peste 50 de membrii si voluntari din cadrul a 9 asociatii mehedintene. In opinia mea, in cadrul acestui seminar s-au abordat 3 subiecte diferite si anume: conceptul de cetatenie (in particular cetatenia europeana), educatia non-formala si metodologia de finantare a proiectelor de la consiliile locale.

Intalnirea a debutat cu cateva jocuri introductive si de team-building avand ca scop familiarizarea cursantilor cu metode non-formale si cunoasterea reciproca (site-ul asociatiei mele). In continuare s-a dezvoltat conceptul de cetatenie prin diverse activitati: cafeneaua cetatenilor, dimensiunile cetateniei (sociala, economica, s.a.m.d.). Partea acesta cred ca a fost bine inteleasa de catre toti participantii si apreciata.

In ceea ce priveste educatia non-formala si aici cred ca intrau si niste filmulete cu privire la voluntariat (care, in opinia mea personala nu si-au atins tinta chiar deloc, pe mine ocolindu-ma cu desavarsire), a fost atinsa ceva mai putin, toata lumea fiind de acord cu rolul ei in dezvoltarea personala.

Ultima parte, dedicata ONG-urilor si in special membrilor activi ai acestora, a constat in elaborarea unei metodologii de acordare a finantarilor de la bugetul local si a unei scheme de plan de finantare. Aceasta etapa consider ca e foarte importanta pentru asociatii, dar i-a exclus complet pe mai tinerii voluntari prezenti la seminar.

Toate la un loc, consider ca a fost o intalnire utila (din punctul meu de vedere cu orice ocazie poti invata ceva, daca nu neaparat legat de obiectul cursului, macar cunoscand persoane noi cu experiente de viata diferite) si nu timp pierdut (asta fiind marea mea temere legata de acest seminar).

Tiberiu Sturek:

Intalnirea de la Brebina poate constitui pentru multi dintre foarte tinerii participanti momentul de cotitura in ceea ce priveste relatia lor cu mediul ONG si modul in care vor sa se implice pe viitor.

Ei au avut ocazia in primul rand sa se familiarizeze cu “oferta” de activitati a celor 9 organizatii, ele fiind in fapt cele active in domeniul tineretului din Mehedinti. In aceste conditii, impactul unei astfel de reuniuni poate deveni unul definitoriu pentru acesti elevi si de ce nu, pentru cariera lor viitoare.

In al doilea rand, intalnirea cu reprezentantii autoritatilor – sa le spunem, totusi, “responsabili cu politicile de tineret”, a fost o buna ocazie sa auda pe viu vorbe venite de la acestia si modul in care ei se angajeaza sa se implice in problemele tinerilor. Multi dintre tinerii prezenti acolo vor vota pentru prima data in 2012 sau 2014 si poate ar trebui sa nu uite aceasta prima lectie de “politica” ale carei efecte – daca vor exista – vor trebui sa le judece obiectiv.

Foarte interesant si in acelasi timp, de impact, mi se pare faptul ca organizatiile implicate au avut ocazia sa schimbe impresii intre ele, sa discute metode de lucru, sa puna baze pentru proiecte viitoare, asta si pentru ca 5 din cele 9 ONG-uri au fost reprezentate la nivel de presedinti de organizatie.

Nu in ultimul rand, seminarul a generat o plus-valoare evidenta pentru ca a generat un proiect de document ce va fi inaintat autoritatilor publice locale, lucru ce poate duce in perspectiva la un “suflu” nou in viata ONG-urilor de tineret din Mehedinti, in special a celor care sunt la inceput de drum.

Andrei Firoiu:

Prima si cea mai importanta concluzie a acestui seminar, si ma bucur ca a observat-o toata lumea, este ca sunt un MARE OM! Multumesc – aplauzele la final.

Trecand la chestii serioase, meditand acum la rece, chiar daca multa lume s-a plans ca grupul a fost prea mare si neomogen, cred ca pana la urma a fost si un lucru bun, chiar daca asta s-a intamplat pur accidental. In primul rand e benefic pentru toti sa mai fim scosi din cand in cand din mediul nostru social in care ne-am cam cuibarit asa bine si confortabil si unde toti din jurul nostru au cam acelasi mod de gandire, conceptii si indeletniciri. Si cei mici, pe care i-a cainat toata lumea, chiar daca nu au inteles mare lucru si nu au fost foarte implicati, macar au contact cu activitatile si notiunile astea, mai invata cate ceva, si o sa li se para lucruri normale peste cativa ani (sa nu ajunga ca unii la 30 de ani sa auda si ei de educatie non-formala ).